România, țara traficului de funcții
Noul guvern, proaspăt votat de Parlamentul României și-a publicat Programul de Guvernare, conform negocierilor, armonizărilor realizate de oamenii din vârful acestor partide. Este un program stufos, cu destul ținte ambițioase și multe, foarte multe banalități, lucruri plicticoase. O să spuneți că așa sunt documentele politice și nu vă contrazic. Eu am însă o obsesie, care ține de năravurile proaste ale partidelor politice din România:...
Două motive pentru care a eșuat campania de vaccinare în România
UNU: Pentru că suntem o țară înapoiată, cu un procent mare de analfabeți funcționali, o populație aflată pe ultimul loc în Europa (și nu doar în Europa) la capitole esențiale și relevante privind dezvoltarea: cantitate de săpun folosită, număr de cărți citite, număr de clase terminate, procent de populație cu veceu în locuință, capacitatea de a citi și înțelege, precum și capacitatea de exprimare în limba maternă, nivelul de utilizare...
USR PLUS a căzut în capcana PNL
Săptămâna aceasta am avut ocazia să asistăm la a doua criză politică declanșată de două dintre partidele din România considerate „cele mai democrate” dar și „cele mai moderne”, aflate la guvernare de numai opt luni. Scuipând pe adversarii de stânga și pe cei de factură populistă, PNL și USR PLUS au încercat să inducă românilor alegători, de când există fiecare dintre aceste partide, că ele sunt cele mai virtuoase formațiuni politice...
Marele Spital se sufocă
Spitalul Județean din Sibiu pare că agonizează de mai multă vreme. Cred cu tărie că cea mai mare unitate medicală din județ este ea însăși internată în Terapie Intensivă, unde a fost legată zdravăn de pat, ca să nu se automutileze, apoi a primit și câteva doze de sedativ, pentru siguranță. Cum de la cine? De la politicienii care se tot cred terapeuți, de la unii dintre medicii care se cred deasupra noastră a tuturor, de la personalul...
Despre alegerile din București: nu e chiar așa de roz cum pare!
În primul rând trebuie să spunem că au fost la vot circa 76.000 de oameni în plus, față de 2016. Doar 37% din 1,8 milioane de votanți! Calculele mele sunt brute, în realitate migrația voturilor nu a fost așa de simplă, nu ia în calcul, de exemplu, noii votanți care au împlinit 18 ani, cei decedați șamd. Avem următoarele situații. La candidați pentru primărie (comparații cu 2016): Gabi Firea a primit circa 4.000 de voturi în...
La Sibiu, meciul PNL – FDGR se încheie la egalitate, iar USR PLUS devine arbitru
Alegerile locale din Sibiu au limpezit opțiunile politice și au cam arătat care sunt forțele de care dispun partidele în acest oraș și în județ. Un loc aparte îl ocupă Adrian Bibu, propunerea PNL pentru primărie. Un candidat care a pornit în cursă destul de jos, fără multă notorietate, și care a încercat să o suplinească prin publicitate, uneori excesiv de sufocantă. Scorul obținut dovedește că nu este suficient să arunci cu bani, mai...
Rugăciunile unui tâlhar pe patul de moarte
Sorin Ovidiu Vântu se târăște în această perioadă între viață și moarte. Nu m-am bucurat niciodată când am aflat că un om suferă și în niciun caz nu pot să o fac când motivul suferinței este boala. Dar nu pot să nu remarc cinismul Marelui Arhitect al Universului. După ce a călcat în picioare mii de români și i-a înșelat, folosindu-se de naivitatea și sărăcia lor, după ce și-a bătut joc de România, construind unul dintre cele mai...
Polițistul bun și polițistul rău
Nu-mi amintesc nicio experiență pozitivă cu polițiști, în viața mea privată. Fac excepție cei pe care i-am cunoscut ca jurnalist, dar și prietenul nostru de familie, nenea Voica, milițian vechi, un om “de treabă”, despre care nu aveai cum să spui ceva de rău. Nenea Voica se juca cu noi, copiii din curtea comună, de multe ori ne dădea dulciuri, iar pe mine m-a învățat, mai târziu, când am crescut, să beau vinul șpriț. Era vorba despre...
Călătorește în Țara Ta! Iubește România!
Un mesaj plin de emoție, transmis de Prințul Charles, ne arată cât de multe lucruri frumoase există în țara noastră și cât de multe locuri minunate avem de văzut, și acum, în perioada asta plină de restricții, și de-acum înainte. Știu, mai sunt destul de făcut, dar în niciun caz abandonul acestor locuri nu este soluția potrivită. Copiii noștri merită să le lăsăm o țară mai frumoasă și mai...
Aspiratorul care termoscanează
Motto: “Nu ne pot lua ei atâta temperatură câtă putem noi produce”. În ultimele zile, cea mai aprigă controversă din societatea românească este legată de termoscanare. Adică de măsurarea temperaturii corporale cu dispozitivele acelea cu laser, în scopul “selecției epidemiologice”, mai exact al depistării persoanelor care ar putea fi bolnave de COVID-19. Societatea nu a ratat nici această ocazie specială pentru a se face de râs și a...