Să trăiești acolo unde ceilalți își petrec vacanțele

Copyright: gabidogaru.ro

Despre orașe, romi și mirajul banilor de București

Am prins o discuție despre București versus provincie într-un comentariu al lui Zoso. Subiectul nu este nou, dar perspectiva din care se poate discuta va fi întotdeauna alta.

Dacă acum 20 de ani era imposibil să ai vreun temei pentru a compara Bucureștii cu oricare alt oraș al țării, acum, în 2014 sunt fericit să spun că există cel puțin 4-5 orașe în care ai motive să te muți. Eu pot vorbi doar despre unul, pentru că am avut norocul să pot trăi în el, timp de câteva luni: Sibiu. Mai pot vorbi despre un al doilea oraș, Buzău, în care, oricât mi-aș dori, n-aș putea să mă mai mut, deși am trăit acolo 20 de ani. Cele două sunt cele mai bune exemple despre cum locuitorii unui oraș pot alege cum să arate acel oraș.

Cunosc Sibiul de vreo 20 de ani și am intrat într-o relație cu el de „numai” 10. Anul acesta m-am reîntors și am început să plec tot mai rar, până când drumurile la București au devenit doar vizite. Sibiul era acum 20 de ani aproximativ ce era și Buzăul. Un oraș prăfuit de provincie, cu un număr redus de locuitori, cu un buget dependent de guvern, fără o industrie producătoare de profituri, fără perspective pentru localnici. Plecarea sașilor în anii 90 a sărăcit și mai mult orașul și l-a lăsat fără spiritul german al acestora. Buzăul era în aceeași vreme un oraș-târg, cu o populație formată eminamente din familii care au migrat de la țară în anii 50 – 60. Industria comunistă se pregătea să intre în colaps, agricultura din județ, la fel. Acum, Sibiu s-a transformat miraculos, într-un oraș cu aer rafinat, european. Centrul său cu aspect medieval, cu locuințe bine conservate/restaurate este unic în România, grație, fără îndoială, fondurilor europene încasate în perioada „2007 – Sibiu, capitală culturală europeană”. Dar orașul nu este doar un centru. În urmă cu 10 ani, apoi cu 5-6, discutam despre investiții și amenajare. Îmi părea că s-a făcut mult mai puțin decât se putea cu banii de care a beneficiat orașul. Apoi am văzut rezultatele investițiilor în ultimii 5 ani. Au venit companii mari, s-au deschis hoteluri, gradul de ocupare este tot mai bun și rentabil. Străzile sunt curate, traficul se apropie de ceea ce am văzut în zeci de orașe europene. Rar vezi o mașină parcată aiurea, și atunci sigur este vorba despre un număr de București sau alt județ. Oamenii sunt senini, sunt civilizați, până și agenții de pază de la supermarket arată normal, zâmbesc și știu să spună vă rog. Timpul necesar vieții cotidiene se măsoară în minute, de fiecare dată. 10 – 15 minute pentru a traversa orașul cu mașina. Deja prefer să merg pe jos aproape în orice loc din oraș. În 20 de minute ajung în Piața Mare, pe jos, la o cafea. De acolo, în alte 15 minute ating aproape orice colț al orașului. Tot pe jos. Dacă vreau, am piste de biciclete pe orice arteră. Și dacă insist să merg cu mașina, am parcări cu automat de plată, nu balaoacheși care să mă dirijeze și să spună „șefu, am eu grijă de mașină”. În Buzău, distanțele au rămas, of course, la fel de mici. Și aici poți merge pe jos, dar parcă străzile găurite, aspectul murdar, hărmălaia de pe străzi și numărul mare de blocuri care au înlocuit casele fac plimbarea mai greu de suportat. Adică, de fapt, o suporți, nu o faci de plăcere. Nu ai piste de biciclete, iar pentru mașina trebuie să te descurci, cu greu, cu locul de parcare.

În București, lucrurile stau pe undeva la mijloc față de cele două orașe. Este mai curat ca acum 20 de ani, dar murdăria este încă prezentă vizibil. Bordurile schimbate de fiecare primar, parcurile reamenajate, magazinele renovate și mai ales blocurile „anvelopate” au schimbat fața orașului. Centrul vechi a devenit un loc important, de care Capitala și bucureștenii aveau nevoie. Dar, parcările sunt o problemă reală în continuare. La Universitate sunt câteva sute de locuri, parcarea cea nouă de sub piață are în permanență cel puțin 100 de locuri libere, dar pe stradă abia reușești să treci de mașini parcate aiurea. Asta ține de locuitori, de primar, de civilizație. Așa cum gunoaiele care se varsă romantic din tomberoane, câinii care le triază permanent, cerșetorii de la intersecții, traficul lipsit de rațiune, toate țin de civilizație.

S-a discutat despre romi. Ei există peste tot, iar în Sibiu numărul lor e mare, dacă te iei după statistici. Pe stradă nu-i vezi decât rar. Discreți, retrași, îmbrăcați în straiele tradiționale, colorate, câte un grup discută la un colț de stradă. Nu deranjează niciodată, eu unul n-am văzut să se întâmple asta. În Buzău se simt ca peștele în apă. Vorbesc tare, fură, au magazine țipătoare, murdare precum hainele lor. Altfel, nimeni nu pare să fie deranjat de prezența lor. În București nu sunt doar romi. Sunt și persoanele dubioase care sigur la recensământ n-au declarat etnia din care fac parte. Nici nu contează, până la urmă, ce cred ei despre originea lor, ci ce cred despre regulile de bun simț ale unei vieți sociale. Ceva îmi spune că oamenii ăștia nu dau doi bani pe ea.

Am lăsat la sfârșit banii, pentru că întotdeauna schimbă sensul unei discuții. În București se adună un procent gros din banii țării. Companiile au sedii aici, administrația centrală stă aici, cei mai mulți dintre studenții țării își cheltuie aici banii de la părinți. Migrația este uriașă, sunt salarii mari, dar sunt și șomeri care mor de foame glorios. Cheltuielile sunt, totuși, proporționale. O chirie este dublă în București față de Sibiu sau Buzău, la o suprafață identică și dispunere corespunzătoare în cartiere. Serviciile costă mult mai mult în Capitală, pentru că cererea este mare și banii clienților mai mulți. Prețurile caselor sunt și ele incomparabile. E drept, prețurile din supermarket sunt identice, dar proporția lor în coșul zilnic e mică.

Care ar fi concluzia? Dacă pentru unii calitatea vieții înseamnă confort urban, liniște, viață socială civilizată, pentru alții e nevoie de bani și atât. Primii vor iubi Sibiul, așa cum vor iubi Brașovul sau Iași, Sighișoara, chiar Timișoara, care se schimbă în bine de la o zi la alta. Ceilalți vor ignora în continuare mizeria și incultura din București, în pofida densității de teatre pe metrul pătrat, și vor fi atrași de banii multinaționalelor.

Eu prefer să rămân la visul meu: să trăiești acolo unde ceilalți își doresc să-și petreacă vacanțele

P.S. Nu pot înțelege în ruptul capului de ce buzoienii aleg de vreo 10 ani același primar, deși orașul arată tot mai rău