Câte mașini electrice ar putea să încapă în 10.000 de prize?
Zilele astea am sesizat o agitație crescută în jurul ideii de automobile electrice. Unul dintre motive este promovarea pe piața românească a Opel Ampera, o mașină electrică cu autonomie extinsă, așa cum a fost ea botezată de creatorii ei. De fapt, e o mașină cu propulsie hibridă, preponderent electrică. Am simțit nevoia să vorbesc despre subiect din două motive. Unul este dat de faptul că mașina este una revoluționară, pentru că introduce în viața noastră un concept nou de automobil. Am scris despre Ampera în 2012, când a fost lansată; nu e nimic nou azi, față de atunci. Ideea ce stă în spatele ei s-a regăsit sub caroseria locomotivelor diesel – electric: ne deplasăm electric, dar producem energia cu carburanți tradiționali. General Motors a schimbat astfel modul în care funcționează hibridele de la Toyota Prius încoace. A fost un pas mare și o schimbare de viziune. Dar cred că nu e suficient.
Al doilea motiv care m-a împins să scriu este convingerea mea că un produs bun, inovator, nu are nevoie de subvenții pentru a se impune în fața publicului. Mașina clasică, în forma pe care o cunoaștem azi, a fost inventată acum mai bine de 100 de ani. La acel moment era scumpă, dar toată lumea și-o dorea. Cei bogați au cumpărat-o, pentru a se bucura de avantajele ei. Cei săraci au făcut eforturi pentru a și-o permite. Nimeni n-a încercat să bage pe gât mașina cuiva, pentru simplul motiv că toți și-o doreau. Observ cum astăzi toată lumea vorbește despre subvențiile la mașinile eco ca despre marea salvare, miracolul care ne va aduce mașinile ecologice la poartă. Poate greșesc, dar nu cred că suntem pe drumul cel bun. Sunt convins că regula de bază a economiei libere va funcționa și în acest domeniu: dacă un produs este bun, el va fi cerut de piață, va fi cumpărat, în ciuda unui preț mare. Cel mai bun exemplu este iPhone și celelalte telefoane inteligente ce au urmat. La fel, televizoarele cu ecran plat (plasmele), care costau o avere când s-au lansat și, totuși, se vindeau.
Un argument pe care l-am folosit în discuțiile despre actualele hibride și electrice a fost prețul de revânzare. Primele Opel Ampera vândute acum 3 ani sunt disponibile pe piața europeană, second-hand. Prețul lor este mic, proprietarii sunt nevoiți să ceară puțin (40% din prețul de achiziție), pentru că cererea nu e mare. E economie de piață. Asta înseamnă că, în ciuda unui consum mic (de curent electric), mașina costă mult pentru a o deține timp de 3 ani. Am făcut o comparație cu Opel Insignia, un automobil produs tot de Opel, cu un nivel comparabil de confort și tehnologie la bord. Devalorizarea e mai mare la Ampera, în final costul de utilizare pe lună fiind dublu pentru acest model. Am verificat piața de second hand la Toyota Prius. Prima generație se vinde la prețuri ridicole în Germania, ceea ce înseamnă că nici măcare nemții nu prea se înghesuie să-și cumpere una. Nici generațiile următoare nu se dau ca pâinea caldă. Ne uităm și peste ocean, în SUA, unde eforturile guvernului de subvenționare a mașinilor hibride nu au dat rezultate spectaculoase. Semn că ceva nu merge cum trebuie. Sau să verificăm ce se petrece cu Nissan Leaf, mașina electrică declarată cu tam-tam Car of The Year. Se vinde azi cu 12.000 – 13.000 de euro, după ce acum 3 ani costa de la 36.000 de euro în sus. Proprietarii au plătit, așadar, vreo 20.000 de euro ca să „o ardă” electric.
Revin la tehnologia de pe Ampera. Este revoluționară, dar nu prin materiale, ci prin arhitectură. Ideea prelungirii autonomiei cu ajutorul unui motor termic, care produce electricitate, este soluția momentului. Asta până vedem ce se petrece cu hidrogenul. Până atunci, ating și punctul sensibil „România și mașinile eco”. Deocamdată nu avem o piață auto funcțională. Ea are nevoie de artificii pentru a respira. Trăiește prin subvențiile de la Rabla, printr-o taxă aberantă la mașinile rulate și prin alte încercări la fel de stupide, cum e „Prima Mașină”. Să vorbim în aceste condiții despre 10.000 de prize pentru mașini electrice în România este ca și cum am vorbi despre predarea trigonometriei în limba engleză la grădiniță. Nu folosește nimănui și devenim și ridicoli.